Desfăşurarea doctoratului

Ciclul de studii universitare de doctorat este de trei ani (sase semestre) pentru doctoranzii UB si, respectiv, de patru ani (opt semestre) pentru doctoranzii UAUIM si este impartit intr-un Program de pregătire universitară avansată (PPA) şi intr-un Program  de cercetare ştiinţifică (PCS) de patru semestre (UB), respectiv sase semestre (UAUIM).

PPA se desfasoara in cadrul unui program de invatamant aprobat de fiecare IOSUD in parte, respectiv si de CONSORTIUL din care ea face parte. Trecerea de la PPA la PCS se face prin sustinerea unui proiect de cercetare in fata unei comisii, compuse din conducatorul de doctorat si din cel putin alti doi specialisti.

PCS se realizeaza sub indrumarea unuia sau a doi conducatori de doctorat, in functie de caracterul concret interdisciplinar al cercetarii, si poate avea, in al doilea caz, daca cei doi conducatori apartin unor IOSUD-uri sau domenii diferite, caracterul unui doctorat in co-tutela, nationala sau internationala. El este asigurat de incheierea unui acord de parteneriat intre institutiile din care fac parte cei doi conducatori de doctorat.

Conducatorul de doctorat poate fi un profesor universitar, un profesor universitar consultant, un academician sau un cercetator stiintific principal gradul I, cu drept de conducere de doctorat si care are titlul de doctor obtinut in domeniul respectiv. Conducatorii de doctorat sunt nominalizati de catre UB si UAUIM.

Doctoratul se desfasoara in baza unui contract de studii doctorale incheiat intre doctorand, conducatorul de doctorat si IOSUD.

Programul de doctorat poate fi intrerupt, la cererea doctorandului si numai cu acordul conducatorului de doctorat si al conducerii SD-SITT, CESI-UB, respectiv DSA-UAUIM, conform legii, pentru o perioada de maximum 2 ani.

Top

 Copyright CESI © 2005