Program de învăţământ SITT.

 

I. Programul de pregatire universitara avansata (PPA)

Dintr-un numar teoretic de (minimum) 40 ore / saptamana (5 zile x 8 ore / zi), se distribuie: (1). 16 de ore unor module de studiu individual, inclusiv pentru sustinere de referate; (2). 24 de ore pentru cursuri, din care: 14 ore didactice - participare la cursuri si la colocviul doctoranzilor - si 10 ore pentru pregatirea acestora.

Rezultatele studiului individual, desfasurat conform intelegerii dintre conducatorul de teza si doctorand, vor fi redate de catre acesta din urma sub forma unor prezentari complexe, in cadrul unor discutii periodice, publice, la colocviul saptamanal al SD-SITT.

Colocviile saptamanale ale SD-SITT sunt cadrul in care doctoranzii isi prezinta, in fata colegilor si a profesorilor, structura, obiectivele si etapele de lucru din activitatea doctorala. SD-SITT va coordona si va monitoriza desfasurarea programului de lucru, iar discutiile vor avea loc in prezenta conducatorilor respectivi de doctorat.

Programul de cursuri va acoperi 14 ore pe saptamana, ceea ce duce la necesarul de 5 cursuri/ateliere x 2 ore, plus colocviul saptamanal de 4 ore. Dintre acestea, 2-4 cursuri pe an vor putea fi organizate ca module intensive in timpul Scolii de vara, care se va desfasura fie in UAUIM, fie la Centrul de Studii Vernaculare de la Dealul Frumos (Sibiu). Tot din motive practice, vor avea prioritate in cadrul cursurilor de vara cursurile oferite de profesorii care nu locuiesc in Bucuresti sau de profesorii invitati din strainatate. Cursurile, ca si tutorialele, vor fi organizate in mod special la sfarsit de saptamana.

Cursurile au loc în limba română şi/sau într-o limbă internaţională.

Numarul de credite obligatorii pe semestru este de 30, care se aloca astfel: 5 cursuri + 1 colocviu, cite 5 credite pentru fiecare. Pentru cursurile, respectiv prelegerile tinute de invitati din strainatate ai UAUIM, UB si respectiv SD-SITT, se acorda cate 2,5 credite pentru fiecare invitat (daca sunt doi invitati la un curs).

Este obligatorie pentru doctoranzii SD-SITT absolvirea Atelierului IT sau obtinerea unui certificat doveditor al absolvirii, pana la finele programului de pregatire a doctoratului, a doua programe IT de utilizare de soft, de proiectare asistata sau de prelucrare de imagine, dintre cele oferite de UB si UAUIM. Certificatul echivaleaza absolvirea atelierului din planul de invatamant si este echivalat cu 5 credite.

Cele 5 credite IT vor fi obtinute pe baza ofertei laboratorului IT UAUIM/New Horizons si a laboratorului IT/CESI/ MULTIVIZUAL, din cadrul softurilor de proiectare si de prelucrare a imaginii oferite de catre acesta pentru DSA si CESI, si sunt incheiate cu verificari. Costurile legate de urmarea acestor cursuri IT si de obtinerea certificatelor respective cad in sarcina doctorandului, daca nu sunt asigurate de catre SD-SITT.

Doctorandul/a care a venit la mai putin de 50% din numarul de ore alocate unui curs si respectiv 50% din cele alocate unui colocviu pierde dreptul de a sustine examenele in proxima sesiune sau de a primi creditele aferente, urmand a le sustine in sesiunea urmatoare (a doua). Restanta se sustine fara taxa o singura data.

Neindeplinirea criteriului de prezenta la mai mult de 2 cursuri pe semestru atrage dupa sine transferul la invatamantul fara frecventa, cu obligatia ca doctorandul sa plateasca taxa integral pe perioada trecuta a scolarizarii sale. De asemenea, doctorandul pierde bursa, in cazul in care a avut-o.

Nota minima de promovare a examenelor este 7 (sapte).

Calitatea de doctorand se pierde in cazul neobtinerii creditelor din examene si referate prezentate in cadrul colocviului saptamanal, in timpul primelor 3 sesiuni din cadrul perioadei de desfasurare a doctoratului.

Precizari suplimentare in legatura cu sistemul de promovare se regasesc in Regulamentul de promovare al UB, respectiv UAUIM, accesibile pe site-urile www.unibuc.ro, respectiv www.iaim.ro.

 

Program de cercetare stiintifica (PCS)

Doctoranzii vor prezenta semestrial rapoarte intermediare de cercetare, incepand din semestrul trei, in numar de minimum patru. Ultimele doua semestre finale, inaintea predarii si a sustinerii tezei, sunt dedicate in mod special si redactarii textului acesteia, in urma consultarii periodice cu conducatorul stiintific. Rapoartele intermediare de cercetare aferente planului individual, care redau substanta tezei de doctorat (putand fi chiar capitole ale acesteia), se sustin astfel: cel putin unul drept comunicare stiintifica in cadrul sesiunilor nationale anuale al SD-SITT sau al scolilor rezidentiale de vara CESI/UB si DSA/UAUIM, unul in cadrul unei catedre la UAUIM, respectiv la CESI, si doua in cadrul centrelor de cercetare ale UAUIM sau, respectiv, CESI, de care, prin tema aleasa si prin expertiza indrumatorilor, sunt atasati doctoranzii.

Observatiile pertinente ale celor prezenti la sustinere se vor consemna intr-o minuta a prezentarii si in mod obligatoriu li se vor formula raspunsuri de catre doctorand, in scris, ca parte separata din capitolul introductiv din teza de doctorat.

Pentru doctoranzii CESI, in semestrele 3-6 si pentru doctoranzii DSA-UAUIM, in semestrele 3-8, cele 30 de credite se pot obtine:
1. pentru referatele din cadrul programului doctoral (obligatorii, conform regulamentului intern stabilit de CESI, respectiv DSA).
2. Doctoranzii pot primi in fiecare semestru un numar de credite care sa evidentieze activitatea lor de cercetare si participarea la sesiuni de comunicari stiintifice locale, nationale si internationale, dupa urmatorul sistem:
- 6 credite semestrial se acorda pentru doctoranzii care au castigat si finalizeaza programe de cercetare individuala finantate de CNCSIS sau de alte autoritati academice nationale sau internationale. Acordarea creditelor se face pe baza confirmarii sau a acceptarii rezultatelor cercetarii de catre institutia finantatoare.
- 4 credite semestrial se acorda pentru doctoranzii care fac dovada participarii in colective de cercetare care dezvolta proiecte, in consortii CNCSIS sau alte forme de cercetare.
- 3 credite se acorda pentru participarea cu comunicare stiintifica acceptata la o conferinta internationala
- 2 credite se acorda pentru participarea cu comunicare stiintifica acceptata la o conferinta nationala.
- 1 credit se acorda pentru participarea cu o comunicare acceptata la o conferinta organizata in interiorul IOSUD sau SD-SITT.

Pentru publicarea in revistele academice - in primul rand cele acceptate de CNCSIS - de articole de specialitate, doctoranzii primesc 2 credite/articol. Pentru publicarea unei carti de specialitate la o editura acreditata in primul rand de CNCSIS, doctorandul poate primi 10 credite. Pentru activitate si pentru publicatii internationale, numarul de credite se dubleaza.

Creditele obtinute din activitati de cercetare si din diseminarea rezultatelor cercetarilor proprii sau ale grupului de cercetare de care apartine doctorandul pot fi folosite astfel pentru acoperirea numarului de credite necesare semestrial in cadrul PCS, dupa incheierea PPA.

Profesorii conducatori de doctorat vor monitoriza indeaproape programul stiintific al doctoranzilor respectivi si sunt responsabili de calitatea academica a materialelor de cercetare si a celor publicate de doctoranzii pe care ii indruma.

Top

 Copyright CESI © 2005